Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

image Reprezentanții Primăriei Năvodari au anunțat demararea unui nou proiect dedicat cetățenilor orașului, dar și turiștilor care aleg pe perioada sezonului estival să vină la plaja Mamaia Nord – Năvodari: un parc de recreere modern.

Noul spațiu verde va fi realizat prin reabilitarea celor două parcuri existente în acest moment și prin realizarea a două parcuri noi pe amplasamente identificate deja de autoritatea locală. În aceste zone se vor realiza spații de joacă pentru copii – cu nisip și suprafețe sintetice, unde se vor monta leagăne, tobogane, labirinturi, etc, spații de fitness urban, foișoare de lemn, alei pietonale și piste pentru bicicliști. Proiectul prevede și realizarea de spații pentru practicarea sporturilor, baschet, handbal, minifotbal, dar și asigurarea mai multor parcări ce vor fi utilizate de cei ce se vor bucura de odihnă și recreeere în parcurile nou create.

Toate zonele verzi vor fi dotate cu mobilier urban modern, bănci și mese, dar și cu coșuri pentru gunoi și deșeuri, iar pentru îngrijirea ierbii, arbuștilor și copacilor ce vor fi plantați a fost prevăzut un sistem de irigație modern prin conducte subterane de polietilenă de înaltă densitate, în lungime de peste un kilometru.

Valoarea estimată a proiectului este de 2.646.713,10 lei inclusiv TVA, din care contribuția orașului Năvodari este de 2%.

Read more http://constanteanul.com/2014/parc-de-recreere-modern-la-navodari-pe-bani-europeni/